Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte - ediția a doua

Zilele de 17-20 iulie au însemnat pentru noi un răstimp al celebrării credinței noastre creștin ortodoxe,. Timp de câteva zile am înfruntat, curajos, arșița Reșiței pentru a sta în comuniune alături de peste 300 covârstnici de-ai noștri din toată țara dar și din afară. 

3 zile de amintiri

Programul celor 3 zile a fost unul cât se poate de încărcat în experiențe dar și satisfăcător din punct de vedere al dezvoltării și formării noastre. Printre frumoasele momente petrecute se numără conferința susținută de către P.S. Benedict Bistrițeanul, participarea la Sf. Liturghie arhierească săvârșită de P.S. Lucian al Caransebeșului, la mănăstirea Vasiova, procesiunea tinereții pe bulevardele Reșiței, focul de tabără de la Stema UCM – panorama orașului, concertele spectaculoase susținute de artiști locali renumiți.

Totul pentru tineri, nimic fără Dumnezeu.

Îmbrăcați în culorile Emanoil, delegația noastră de la ITOBM a numărat 22 de voluntari și membri Emanoil care au purtat, la propriu, stindardul tinereții biruitoare și tricolorul prea-iubit. Putem spune că am fost reprezentați de unii dintre cei mai frumoși voluntari ai noștri și că ne-au făcut cinste în tot locul și în tot ceasul, ducând la Reșița, puțin din „vibe-ul” EMN și strigând cu mândrie pe bulevardele orașului motto-ul organizației noastre: Totul pentru tineri, nimic fără Dumnezeu. 

Suntem mândri de voluntarii noștri, care nu sunt perfecți dar care se străduiesc să lupte cu patimile și cu neputințele firii pentru a dobândi desăvârșirea. Ne-am ambiționat să ne mântuim unii pe alții, iar participarea la acest eveniment este o bornă importantă în realizarea acestui scop. 

Părerile participanților

Prima mea experiența ITO mi-a lăsat in suflet o bucurie imensa! M-as întoarce la Reșița in fiecare săptămâna ca sa simt iarăși atmosfera și energia oamenilor ! E atat de frumos sa te distrezi, sa interacționezi, sa lucrezi cu oameni care vorbesc aceeași limba, care te înțeleg, care înțeleg ca viața ta e lângă Dumnezeu !  Va mulțumesc.
Andreea Moraru
Voluntară Emanoil
M-am bucurat nespus să iau parte la o mică parte din Ortodoxie, aici la Reșița, în Banatul de Munte. Prin acest ITO mi-am dat seama cât de important e să ardem lăuntric pentru ceea ce ne împliniește și ne dă liniștie; cât și pentru ceilalți. Cum să pui o scânteie în celălat, dacă tu nu arzi în tine? Totodată, revederea cu voluntarii ATOR-ului "mi-a pus capacul" bucuriei și stării de bine. Doamne ajută-neeee! Simt să mulțumesc!
Paul Negru
Voluntar Emanoil
Aceasta a fost prima mea experiența…. Nu pot spune decât ca a fost una de neuitat! A fost foarte frumos și mi-a placut maxim!Am avut parte sa cunosc niște oameni minunați!! Doamne tu știi toate, tu știi ca te iubesc!
Aneta Oltean
Voluntară Emanoil
Am vurt de mult timp sa particip la o asemenea experiență. Mi-a plăcut foarte mult! Fiind prima mea experiență am învățat multe și am cunoscut o mulțime de oameni frumoși și talentați.
Alexandru Samuel Popa
Voluntar Emanoil

Pentru a doua oară la ITOBM

O parte dintre voluntarii Emanoil prezenți de această dată la ITOBM, au fost participanți și în anul 2017, în cadrul PRIMEI EDIȚII a acestei întâlniri, atunci când s-au pus bazele unei prietenii de durată între organizația noastră și tinerii ortodocși din Episcopia Caransebeșului. Această relație continuă și astăzi și reprezintă o împreună-lucrare în scopul dezvoltării și desăvârșirii tinerilor.

Mulțumiri speciale

Felicităm organizatorii implicați și dorim să adresăm mulțumiri speciale: Asociației Tinerilor Creștin Ortodocși din Banatul de Munte (ATORBM) pentru invitația lansată și grija pe care ne-au purtat-o în fiecare moment al șederii noastre la Reșița. Mulțumim voluntarilor ATOR care ne-au coordonat: Mihail Cincheză și Bianca Stan, mulțumim bunului nostru prieten, Părintele Ciucur Mihai și departamentului pentru tineret al Episcopiei Caransebeșului. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Text: Teofil Mihail Slevaș
Foto: David Sebastian AKA Davart photography (special credits) & EVANdersar Photography

October 10, 2022 / #ActivitățiEmanoil

Recrutări 2k22

A fi voluntar Emanoil este o oportunitate rară și vrem noi să credem, veșnică. Tinerețe, distracție, sociaizare și Hristos în mijlocul nostru.
Read More
October 1, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #TabereEmanoil, Challenge Emanoil, E-archery

Friendship Challenge 2k22

Mii de provocări, sute de tineri, zeci de voluntari, o singură experiență Emanoil la superlativ: FriendshipChallenge2k22 sub Acoperământul Maicii Domnului.
Read More
September 25, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții

Atunci când prietenia și bucuria se întâlnesc sub ochii Maicii Domnului.
Read More
August 7, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate, #TabereEmanoil

Paraclisul Tinereții Maieri I

Distracție în Post alături de copiii și tinerii Emanoil
Read More
June 1, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #AmbasadoriiBucuriei, #Externe, E-archery, Externe

1 iunie „Ziua Copilului”

Voluntariat, Misiune, tir cu arcul, îmbrățișări și multă dezvoltare personală, de la voluntari la participanți!
Read More
May 22, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #AmbasadoriiBucuriei, Externe

Bucurie în Mișcare Alba Iulia

Am avut onoarea de a organiza cel mai fain eveniment al primăverii noastre. O nebunie cu sens!
Read More
May 14, 2022 / #ActivitățiEmanoil, Challenge Emanoil

Bike Challenge 2k22

Ediția de anul acesta le-a avut pe toate. De la soare la ploaie, nimic nu ne-a oprit să ne simțim bine!
Read More
April 15, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții Galda de Jos

O seară de rugăciune în spiritul Emanoil și cu participarea a câteva zeci de credincioșii râvnitori.
Read More
March 27, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Externe

Emanoil pentru Viață

Emanoil pentru Viață, totul pentru tineri, nimic fără Dumnezeu.
Read More
March 17, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții – Abrud

Voluntarii Emanoil au fost prezenți în Țara Moților pentru o seară de rugăciune – Paraclisul Tinereții.
Read More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Asociația Emanoil

0