Training de organizare a taberei - Târgu Ocna

Postul Maicii Domnului ne-a rezervat o surpriză frumoasă, departe de casă, în prezența unor oameni deosebiți. 

 La solicitarea Pr. Silviu Butucaru, președintele organizației Sf. Anastasia Romana, în 7-9 august, o delegație de voluntari formatori Emanoil s-a deplasat la Târgu Ocna pentru susținerea unui training în vederea organizării de tabere. 

Acasă la Sf. Anastasia Romana

Cele trei zile intense au avut ca scop formarea echipei de voluntari ai Asociației Sf. Anastasia Romana și crearea unui program de tabără adaptat nevoilor participanților. 

Acest proces s-a desfășurat printr-o serie de activități și ateliere formative, din punct de vedere social, emoțional și spiritual. 

Facilitarea informațiilor și metodelor a fost un proces firesc fiindcă a fost întâmpinat cu entuziasm și cu o „inimă deschisă” de către tinerii voluntari de la Sf. Anastasia. 

Facilitarea informațiilor și metodelor a fost un proces firesc fiindcă a fost întâmpinat cu entuziasm și cu o „inimă deschisă” de către tinerii voluntari de la Sf. Anastasia. Aceștia s-au jertfit pe ei înșiși și-au încercat să fie cât mai prezenți în propriu proces de învățare, iar roadele nu au întârziat să apară fiindcă în doar trei zile am reușit să creăm împreună un plan de lucru concret și pliat nevoilor locale. 

Liturghie în măruntaiele pământului

Un moment inedit al deplasării noastre aici a însemnat slujirea Sf. Liturghii într-un context deosebit. În măruntaiele pămânului, în salina de la Târgu Ocna, există o Catedrală de sare, lucrată manual de către minerii de-aici și dedicată Sf. Varvara, ocrotitoarea minerilor. Am putut să ne împărtășim cu Sf. Taine, să oferim răspunsurile la strană și să încununăm în cel mai firesc mod aceste zile frumoase. 

E-viață la Târgu Ocna

Ne bucurăm că printre atelierele desfășurate, voluntarul nostru Paul Negru, managerul activităților E-viață, a reușit să susțină un mic atelier de informare și conștientizare cu privire la importanța donării de sânge. S-au punctat câteva dintre aspectele salvatoare ale acestui act, au fost prezentate resursele care pot fi accesate în vederea unei mai bune informări, dar și câteva detalii despre oportunitatea de a intra în colaborare cu Corpul European de Solidaritate în vederea creării de activități cu impact în comunitate. Am fost impresionați să vedem că dintre toți voluntarii prezenți, niciunul nu s-a arătat neinteresat și că vor, cu toții, să doneze sânge, în gașcă. 

Mulțumiri

Mulțumim Pr. Silviu Butucaru, președintele asociației Sf. Anastasia Romana, pentru grija pe care ne-a purtat-o și îl felicităm pentru felul în care se dedică cu tot sufletul misiunii de tineret și pentru felul în care administrează această lucrare. Mulțumim tinerilor voluntari de la Asociația Sf. Anastasia pentru că aleg să aibă preocupări atât de frumoase și pentru că lupta cu slăbiciunile pentru a deveni mai buni. Mulțumim voluntarilor noștri formatori care au semănat din lucrarea noastră și acolo. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Text: Teofil Mihail Slevaș 

Foto: Ioana Făgăraș 

September 18, 2023 / #ActivitățiEmanoil, #TabereEmanoil, Challenge Emanoil

Friendship Challenge Vth ed. 2023

Friendship Challenge Alba Iulia Vth ed. – 2023 Duminică, 17 septembrie, începând cu orele 13:00, s-a desfășurat în Cetatea Alba…
Read More
August 10, 2023 / #ActivitățiEmanoil, #Externe, #TabereEmanoil

Training Tg. Ocna

[Formare tabere] Training acasă la Sf. Anastasia Romana.
Read More
July 25, 2023 / #Externe

Doamne tu știi toate, tu știi că te iubim!

Delegația Emanoil la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte – Reșița
Read More
May 12, 2023 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții Zlatna II

Sărbătoarea tinerilor de toate vârstele în anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice.
Read More
April 28, 2023 / #ActivitățiEmanoil, Challenge Emanoil

Friendship Challenge – special ed.

Friendship Challenge la Olimpiadă
Read More
March 30, 2023 / #ActivitățiEmanoil, Challenge Emanoil

Friendship Challenge – UNIREA

START FrienshipChallenge2k23, cele mai așteptate activități ale anului.
Read More
March 29, 2023 / #Externe, #Spiritualitate

Marșul pentru Viață 2023

O generație Emanoil pro-viață, pro-Hristos.
Read More
March 19, 2023 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții Galați, Zlatna

Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Galați – Zlatna
Read More
March 9, 2023 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții pentru MAMA

Ziua mamelor noastre, sub acoperământul Maicii Domnului, în Parohia Ortodoxă Maieri II.
Read More
March 6, 2023 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții Câlnic

Duminica Ortodoxiei în comunitatea din Câlnic.
Read More
1 2 3 4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Asociația Emanoil

0

O singură dată pe an, ne mărim rândurile. Nu rata momentul! urmărește pagina noastra de facebook.