Paraclisul Tinereții - Zlatna II
Joi, 11 mai, s-a desfășurat în Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” – Zlatna II, Paraclisul Tinereții. Peste 150 de credincioși, 7 preoți și 15 voluntari și membri Emanoil, ne-am rugat Maicii noastre, Maica Domnului, bucurându-ne unii de ceilalți.
Evenimentul a debutat cu slujba Paraclisului Maicii Domnului, săvârșită într-un sobor de 7 preoți printre care s-au numărat Pr. protopop Teofil Grigore Slevaș și Pr. paroh Liviu Bota. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Valentin Vasilie. Răspunsurile la strană au fost date de voluntarii noștri alături de prietenii lor. Seara s-a încheiat cu o agapă frumoasă la final, un moment de socializare și multe îmbrățișări.
A doua oară în Parohia Zlatna II
Acest Paraclis a avut o însemnătate deosebită pentru noi fiindcă ne-am aflat pentru a doua oară în această parohie. Dacă prima dată am slujit aici ca și grup de inițiativă, acum mai bine de 4 ani, de această dată am fost prezenți sub formă de organizație de sine stătătoare, dar având același scop: mântuirea.
Acest lucru ne-a adus aminte frumusețea slujirii pe care o desfășurăm pentru tinerii de toate vârstele, mai ales că în mare parte această realizare se datorează Maicii Domnului, cea căreia îi cântăm și căreia ne rugăm, constant, de mai bine de 5 ani.
Școala și Biserica
Nu de puține ori ne e dat să întâlnim, la Paraclisul Tinereții, cadre didactice alături de elevi și părinți. Lăudăm și salutăm aceste comportamente pro-sociale, pro-Hristos, care conduc spre formarea integrativă a copiilor și tinerilor și spre înveșnicirea lor.
Atunci când punem și pe Hristos în educarea și formarea copiilor și a tinerilor, caracterele lor vor înflori considerabil, îmbunătățindu-le autopercepția, încrederea de sine și mai ales satisfacția de viață. Ne-am bucurat mult să întâlnim, la Zlatna, o astfel de atitudine de colaborare între Școală și Biserică.
Ce este Paraclisul Tinereții?
Organizat de tineri pentru tineri, Paraclisul Tinereții este un concept care a luat naștere în Protopopiatul Ortodox Alba Iulia, din dragoste față de Maica Domnului și din dorința de a petrece timp de calitate împreună unii cu ceilalți. Ulterior această acțiune a fost prelucrată de voluntarii Asociației Emanoil și a prins o nouă formă, aceea de „ritual” al tinereții.
Scopul Paraclisului Tinereții este de a face din Biserică o strană accesibilă oricui, de aceea participanții la Paraclisul Tinereții sunt sprijiniți prin voluntarii prezenți să citească ei înșiși din imnele și stihurile Paraclisului într-o atmosferă prietenească lipsită de prejudecată.
Mulțumiri
Mulțumim Pr. Paroh Liviu Bota și comunității parohiale Zlatna II pentru invitația și bucuria de a ne reîntoarce aici. Mulțumim participanților, cadre didactice și elevi la instituțiile de învățământ din Zlatna, preoților slujitori și participanți, voluntarilor noștri pentru dedicare și consecvență și lui Dumnezeu pentru că e mereu în mijlocul nostru. Slavă lui Dumnezeu.
Text: Teofil Mihail Slevaș
Foto: David Sebastian aka Davart Photography & friends