Friendship Challenge Alba Iulia Vth ed. - 2023
Duminică, 17 septembrie, începând cu orele 13:00, s-a desfășurat în Cetatea Alba Carolina, a cincea ediție a evenimentului Friendship Challenge, ediția 2023.
Rezumatul zilei
Timp de peste trei ore, peste 350 de participanți, constituiți în echipe de câte 6 membri, au avut de rezolvat mai bine de 150 de provocări, în vederea acumulării de puncte, ca urmare e experimentării unor situații inedite și în condiții deosebite.
Echipele participante au fost construite în jurul liderului de echipă care a avut sarcina de a găsi 5 prieteni în vederea participării și mai ales, responsabilitatea de a menține echipa unită din momentul înscrierii și până la finalul competiției.
Cele 60 de echipe, care au acceptat provocarea participării, au avut de rezolvat diferite sarcini care au presupus interacțiunea la superlativ cu monumente istorice, personalități locale, turiști din alte țări, rezprezentanți ai cultelor, cadre medicale, cadre didactice, membrii ai familiei și chiar animale de companie
Rezultate
Friendship Challenge este o activitate construită exclusiv în jurul experimentării, dezvoltării curajului, autonomiei, stimei de sine și independenței, dar cu toate acestea, elementele competitive din cadrul evenimentului își fac mereu remarcată prezența, încing spiritele și crează foarte multe erori datorate factorului uman pe care nu-l putem controla în destul de mare măsură.
În acest an, mai mult ca niciodată, această ediție a fost cea mai provocatoare fiindcă deși ne-am pregătit temeinic, s-au strecurat erori multiple în organizare, dar ca de fiecare dată, am notat tot ce am putut și suntem siguri că deși această ediție a fost mai bine organizată ca și cea de anul trecut, garantăm că a fost mai puțin organizată ca și cea de anul viitor fiindcă abia așteptăm să revenim cu lecțiile învățate și aplicate, atât noi, ca și organizatori cât și tinerii participanți.
E-viață la Friendship Challenge
Printre sarcinile de rezolvat, s-au numărat și câteva provocări care au avut scopul sensibilizării și conștientizării populației și a participanților cu privire la importanța donării de sânge. Astfel, au fost căutate persoane care au donat sânge, persoane cu grupă rară de sânge și au fost împărțite pliante, în favoarea încurajării donării de sânge.
Această activitate a fost desfășurată ca parte a proiectului ,,E-viață”, nr. proiect 2022-3-RO01-ESC30-SOL-000100422, finanțat prin Corpul European de Solidaritate.
Parteneri, sponsori, colaboratori
Acest eveniment a fost posibil printr-o serie de parteneriate și colaborări cu instituțiile locale, reprezentanți HORECA, organizații de voluntariat și firme albaiuliene care au dat mâna pentru a construi această experiență energizantă și formativă. Sponsori și colaboratori:
Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei • Protopopiatul Ortodox Alba Iulia • Primăria Municipiului Alba Iulia • Inspectoratul Județean de Poliție Alba • Poliția Locală Alba • Crucea Roșie Română Filiala Alba • STP Alba • Corpul European de Solidaritate • DC Entertainment • Andrei Suciu photography • Optim MN Market • AON Imobiliare • Inspire Cinema Alba Iulia • Pizzano Alba • Bosfor Kebab Alba • Voluntari de Alba • Radio Reîntregirea • Ziarul Unirea • Alba 24 • Urbea Mea • PRO Alba • Leo Alba.
Mulțumiri
Mulțumim tuturor participanților implicați, comunității albaiuliene pentru cooperare și sprijinul acordat tinerilor în rezolvarea provocărilor și celor peste 80 de voluntari prezenți care au încercat să dea tot ce au putut pentru a oferi o experiență frumoasă participanților. Ne vedem în anul următor, un pic mai învățați și mai pregătiți!
Text: Teofil Mihail Slevaș
Foto: Andrei Suciu photography & Voluntarii departamentului de Promovare Emanoil