Asociația Emanoil

Friendship Challenge - UNIREA

Miercuri, 30 martie, am dat startul experiențelor Friendship Challenge prin participarea voluntarilor noștri la o activitate inedită, desfășurată în localitatea Unirea, la Școala Gimnazială „Avram Iancu”. La această experiență au participat 10 voluntari Emanoil coordonați de Ana-Maria Plămadă, prof. consilier școlar și membră Emanoil. 

Școala altfel

Cei 60 de participanți au avut de rezolvat, în 50 de minute, peste 30 de provocări, folosind doar spațiul intern și extern al școlii. 

Copiii au putut explora școala din alt punct de vedere, interacționânând „altfel” cu spațiile și mediul de formare și învățare în vederea rezolvării provocărilor primite. 

Cele 12 echipe participante, au fost supervizate de către voluntarii amplasați în punctele cheie din interiorul și exteriorul școlii. Aceștia au asigurat buna desfășurare a activității, au monitorizat întreaga experiență și au funcționat ca și puncte de control, în vederea verificării progresului și a siguranței echipelor participante. 

O experiență marca Emanoil

Voluntarii noștri sunt deja trecuți de mai multe ori prin experiența Friendship Challenge, fiind mici experți ai acestui design de activitate, Cu toate acestea, au fost nevoiți să se autodepășească (și au făcut-o cu brio), fiind vorba de o experiență nouă, adaptată cerințelor și nevoilor copiilor prezenți.

Multă emoție, incertitudine, entuziasm și energie. Acestea sunt sentimentele care m-au ghidat pe parcursul întregii activități. Ca și primă experiență de coordonare, pot spune că am avut alături de mine voluntari pe care m-am putut baza, care mi-au dat încredere și m-au motivat să dau tot ce aveam mai bun și să mă autodepășesc. Per-total, o experiență ziditoare, care mi-a dovedit că nu sunt suma îngrijorărilor și limitelor mele personale.
Ana-Maria Plămadă
Voluntară Emanoil

Mulțumiri

Vrem să mulțumim conducerii Școli Gimnaziale „Avram Iancu” Unirea, cadrelor didactice prezente și doamnei director Moldovan Florina pentru colaborare, deschidere și interesul manifestat față de învățarea complementară.

Mulțumim și echipei noastre, prof. consilier școlar Ana-Maria Plămadă, care a făcut posibilă această experiență, voluntarilor noștri care au fost alături de copiii din Unirea pentru a le oferi cea mai faină experiență din „săptămâna altfel” și lui Dumnezeu pentru că ne poartă mereu de grijă.

Foto: Șandru Denisa

Text: Teofil Mihail Slevaș

 

 

October 10, 2022 / #ActivitățiEmanoil

Recrutări 2k22

A fi voluntar Emanoil este o oportunitate rară și vrem noi să credem, veșnică. Tinerețe, distracție, sociaizare și Hristos în mijlocul nostru.
Read More
October 1, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #TabereEmanoil, Challenge Emanoil, E-archery

Friendship Challenge 2k22

Mii de provocări, sute de tineri, zeci de voluntari, o singură experiență Emanoil la superlativ: FriendshipChallenge2k22 sub Acoperământul Maicii Domnului.
Read More
September 25, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții

Atunci când prietenia și bucuria se întâlnesc sub ochii Maicii Domnului.
Read More
August 7, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate, #TabereEmanoil

Paraclisul Tinereții Maieri I

Distracție în Post alături de copiii și tinerii Emanoil
Read More
June 1, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #AmbasadoriiBucuriei, #Externe, E-archery, Externe

1 iunie „Ziua Copilului”

Voluntariat, Misiune, tir cu arcul, îmbrățișări și multă dezvoltare personală, de la voluntari la participanți!
Read More
May 22, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #AmbasadoriiBucuriei, Externe

Bucurie în Mișcare Alba Iulia

Am avut onoarea de a organiza cel mai fain eveniment al primăverii noastre. O nebunie cu sens!
Read More
May 14, 2022 / #ActivitățiEmanoil, Challenge Emanoil

Bike Challenge 2k22

Ediția de anul acesta le-a avut pe toate. De la soare la ploaie, nimic nu ne-a oprit să ne simțim bine!
Read More
April 15, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții Galda de Jos

O seară de rugăciune în spiritul Emanoil și cu participarea a câteva zeci de credincioșii râvnitori.
Read More
March 27, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Externe

Emanoil pentru Viață

Emanoil pentru Viață, totul pentru tineri, nimic fără Dumnezeu.
Read More
March 17, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții – Abrud

Voluntarii Emanoil au fost prezenți în Țara Moților pentru o seară de rugăciune – Paraclisul Tinereții.
Read More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *