Paraclisul Tinereții În Parohia Ortodoxă Șard

 De această dată Paraclisul Tinereții ne-a găsit, pentru a doua oară, în Parohia Ortodoxă Șard. La numai doi ani de la ultimul eveniment asemănător, comunitatea parohială a acceptat, din nou, invitația, lansată prin voluntarii noștri din localitatea Șard. 

Ne-am bucurat să vedem că Biserica din Șard a devenit neîncăpătoare de numărul și energia celor prezenți. Astfel peste 100 de participanți, tineri de toate vârstele, ne-am rugat împreună Maicii Domnului uitând de toată grija lumească pentru câteva zeci de minute.

Întâlnirile Emanoil, Învierea noastră

Întreaga seară s-a desfășurat natural și firesc. Slujba Paraclisului Maicii Domnului s-a bucurat de un sobor de cinci preoți, iar răspunsurile la strană au fost date de voluntarii noștri. La finalul Paraclisului am primit un cuvânt de motivare din partea Părintelui paroh Apolzan TIberiu, iar la final, coslujitorul dânsului, Pr. Cordea Mihai împreună cu un grup de tineri și copii, ne-au încântat cu o cântare în cinstea Maicii Domnului care a devenit foarte repede dintr-un moment restrâns, o cântare generală intonată de toată Biserica. Finalul serii a fost încununat de o agapă foarte bogată care ne-a reunit în socializare și comuniune. Întreaga seară a fost asemenea unei Învieri, de aceea, înainte de plecare, în cimitirul din curtea bisericii, cu energia Învierii, am cântat Hristos a Înviat din morți!

Ce este Paraclisul Tinereții?

Organizat de tineri pentru tineri, Paraclisul Tinereții este un concept care a luat naștere în Protopopiatul Ortodox Alba Iulia, din dragoste față de Maica Domnului și din dorința de a petrece timp de calitate împreună unii cu ceilalți. Ulterior această acțiune a fost prelucrată de voluntarii Asociației Emanoil și a prins o nouă formă, aceea de „ritual” al tinereții.  Scopul Paraclisului Tinereții este de a face din Biserică o strană accesibilă oricui, de aceea participanții la Paraclisul Tinereții sunt sprijiniți prin voluntarii prezenți să citească ei înșiși din imnele și stihurile Paraclisului într-o atmosferă prietenească lipsită de prejudecată.

Cel mai frumos majorat

Acest Paraclis nu ne-a prins întâmplător în Șard, fiindcă voluntara noastră, Camelia Boțan, a ales să-și serbeze „majoratul” la icoana Maicii Domnului prin voluntariat, rugăciune și comuniunea specifică spiritului Emanoil. Pe Camelia am primit-o în organizație, la prima ediție a Paraclisului Tinereții desfășurat tot în Șard și atunci nu aveam decât un voluntar din localitate, iar acum, doi ani mai târziu, ne mândrim cu faptul că avem peste 5 voluntari Emanoil din această parohie, iar evenimentul a fost organizat chiar de către Camelia, care a crescut atât de frumos.

Întreaga poveste a început acum 2 ani, odată cu primul Paraclis  al Tinereții organizat la Șard, unde  am întâlnit un grup de tineri care mi-au atras atenția. Am ajuns să realizez că nimic nu a fost întâmplător și că, chiar Maica Domnului mi-a scos în cale cei mai frumoși oameni care, în timp, mi-au devenit familie. Pot spune că acest paraclis a fost o mulțumire pentru Maica Domnului și un start a unei noi etape a vieții început cu rugaciune și dragoste. Nu pot spune in cuvinte cât de important a fost acest paraclis dar cu siguranță pot spune că o parte din rai a fost cu noi. Chiar și oamenilor le-a plăcut foarte mult inițiativa și s-au bucurat de frumusețe rugaciunii. Cu siguranță acest Paraclis va rămâne în inima mea până la adânci bătrâneți.  Camelia Boțan – voluntară Emanoil

Mulțumiri

Buna organizare și primire a Parohiei Gazdă a fost facilitată de către părinții slujitori Apolzan Tiberiu și Cordea Mihai, care alături de comunitatea parohială, s-au ostenit și ne-au oferit o agapă în cel mai agapic sens al cuvântului! Ne-am simțit ca la Paște. Vă mulțumim tuturor pentru toate! 

Autor: Teofil Mihail Slevaș 

Foto: David Sebastian (Davart Photography) & Cătălin Bobariu 

Distribuie, Bucuria noastră [DISPLAY_ULTIMATE_SOCIAL_ICONS]

Mai multe știri

October 10, 2022 / #ActivitățiEmanoil

Recrutări 2k22

A fi voluntar Emanoil este o oportunitate rară și vrem noi să credem, veșnică. Tinerețe, distracție, sociaizare și Hristos în mijlocul nostru.
Read More
October 1, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #TabereEmanoil, Challenge Emanoil, E-archery

Friendship Challenge 2k22

Mii de provocări, sute de tineri, zeci de voluntari, o singură experiență Emanoil la superlativ: FriendshipChallenge2k22 sub Acoperământul Maicii Domnului.
Read More
September 25, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții

Atunci când prietenia și bucuria se întâlnesc sub ochii Maicii Domnului.
Read More
August 7, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate, #TabereEmanoil

Paraclisul Tinereții Maieri I

Distracție în Post alături de copiii și tinerii Emanoil
Read More
June 1, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #AmbasadoriiBucuriei, #Externe, E-archery, Externe

1 iunie „Ziua Copilului”

Voluntariat, Misiune, tir cu arcul, îmbrățișări și multă dezvoltare personală, de la voluntari la participanți!
Read More
May 22, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #AmbasadoriiBucuriei, Externe

Bucurie în Mișcare Alba Iulia

Am avut onoarea de a organiza cel mai fain eveniment al primăverii noastre. O nebunie cu sens!
Read More
May 14, 2022 / #ActivitățiEmanoil, Challenge Emanoil

Bike Challenge 2k22

Ediția de anul acesta le-a avut pe toate. De la soare la ploaie, nimic nu ne-a oprit să ne simțim bine!
Read More
April 15, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții Galda de Jos

O seară de rugăciune în spiritul Emanoil și cu participarea a câteva zeci de credincioșii râvnitori.
Read More
March 27, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Externe

Emanoil pentru Viață

Emanoil pentru Viață, totul pentru tineri, nimic fără Dumnezeu.
Read More
March 17, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții – Abrud

Voluntarii Emanoil au fost prezenți în Țara Moților pentru o seară de rugăciune – Paraclisul Tinereții.
Read More

Asociația Emanoil

0