Asociația Emanoil

Friendship Challenge 2k22

Foto: Andi Suciu

Sâmbătă, 1 octombrie, în Municipiul Alba Iulia, s-a defășurat competiția. Friendship Challenge2k22. 

Foto: Cristian Radu

Deși este la a 4-a ediție, continuă să uimească prin impactul pe care îl are asupra participanților dornici de aventură și distracție alături de cei dragi sufletului lor.  

Această aventură a adunat peste 270 de participanți cu vârsta cuprinsă între 13-24 ani și a însemnat implicarea a peste 50 de voluntari.

REZULTATE ECHIPE

Anul acesta au fost implicate cel puțin 45 de echipe clasate pe 45 de locuri. Primele 3 locuri au fost recompensate cu premii speciale pentru a încununa succesul strategiei și muncii în echipă, iar una dintre echipele participante a fost de asemenea, norocoasa câștigătoare a unei tombole spontane. Toate echipele, la începutul cometiției, au primit materiale promoționale și un kitt de participare.

Ieșirea din zona de confort și conectarea cu comunitatea

Foto: Cristian Radu

Timp de 3 ore, participanții au avut de rezolvat aproximativ 130 de provocări al căror scop a fost ieșirea din zona de confort și conectarea cu comunitatea locală. De la profesori, părinți, preoți, agenți de poliție, vedete, turiști străini, persoane politice sau companii locale ori simpli cetățeni de rând, toți au colaborat înspre construirea unei experiențe memorabile.

Mii de sarcini rezolvate

Printre provocările rezolvate s-au numărat: călărirea unei oi vii, aducerea unui director de școală la finalul competiției, intonarea Imnului României în Cetatea Istorică Alba Carolina, macarena pe culoarea verde la semafor, tragerea clopotelor unei Biserici, îmbrățișarea de grup cu un polițist, dansarea unui vals cu o persoană necunoscută, găsirea unei persoane cu numărul 46 la papuc și multe, multe alte aventuri care au oferit o experiență de învățare foarte bogată în amintiri pozitive. 

Mărturii participanți

A fost o atmosferă plăcută, ne-am distrat pe baza acestui eveniment și ne vom revedea la anul cu siguranță!

A fost foarte fain, sincer nu mă așteptam, a întrecut orice așteptare. O experiență de nota 10!

A fost o experiență unică, distractivă și solicitantă! Felicitări organizatorilor pentru toate etapele bine puse la punct!

Eu una m-am distrat și aș vrea ca și la anul să particip. Mi-a plăcut că au fost multe provocări ce m-au scos din zona mea de confort, pe care nu le-aș fi făcut niciodată în public!

Ziua de azi a fost o experiență de neuitat, deși a fost mult mai mult de atât. Am întărit prietenii, am cunoscut oameni noi și am descoperit cât de determinați putem fi dacă ne dorim ceva cu adevărat. Aveți o echipă care se va întoarce la următoarea ediție Friendship Challenge!

A fost o zi de neuitat cu cele mai interesante și faine activități și recomand fiecărui copil să încerce această experiență!

Mi-a plăcut super mult, am avut o echipă genială, ne-am înțeles extrem de bine și vreau să mai revin la cât mai multe activități de genul!

Super șmecher, ne-am distrat și am lucrat în echipă. Cel mai genial lucru făcut în Alba!

Sponsori și Parteneri

Friendship Challenge este un eveniment cu tradiție pentru Municipiul Alba Iulia, organizat de către Asociația Emanoil în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Alba Iulia, Primăria Municipiului Alba Iulia și Inspectoratul Județean de Poliție Alba. Evenimentul a avut ca și parteneri DC Entertainment, STP Alba Iulia, Cinema Inspire Alba Iulia, Optim MN Market, Bosfor Kebab Alba Iulia și Andrei Suciu fotography, Bicii coffee Bar Alba Iulia.

Tuturor le mulțumim pentru sprijinul și încrederea acordată acestui eveniment și organizației noastre!

Distribuie, Bucuria noastră! [DISPLAY_ULTIMATE_SOCIAL_ICONS]

 

October 10, 2022 / #ActivitățiEmanoil

Recrutări 2k22

A fi voluntar Emanoil este o oportunitate rară și vrem noi să credem, veșnică. Tinerețe, distracție, sociaizare și Hristos în mijlocul nostru.
Read More
October 1, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #TabereEmanoil, Challenge Emanoil, E-archery

Friendship Challenge 2k22

Mii de provocări, sute de tineri, zeci de voluntari, o singură experiență Emanoil la superlativ: FriendshipChallenge2k22 sub Acoperământul Maicii Domnului.
Read More
September 25, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții

Atunci când prietenia și bucuria se întâlnesc sub ochii Maicii Domnului.
Read More
August 7, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate, #TabereEmanoil

Paraclisul Tinereții Maieri I

Distracție în Post alături de copiii și tinerii Emanoil
Read More
June 1, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #AmbasadoriiBucuriei, #Externe, E-archery, Externe

1 iunie „Ziua Copilului”

Voluntariat, Misiune, tir cu arcul, îmbrățișări și multă dezvoltare personală, de la voluntari la participanți!
Read More
May 22, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #AmbasadoriiBucuriei, Externe

Bucurie în Mișcare Alba Iulia

Am avut onoarea de a organiza cel mai fain eveniment al primăverii noastre. O nebunie cu sens!
Read More
May 14, 2022 / #ActivitățiEmanoil, Challenge Emanoil

Bike Challenge 2k22

Ediția de anul acesta le-a avut pe toate. De la soare la ploaie, nimic nu ne-a oprit să ne simțim bine!
Read More
April 15, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții Galda de Jos

O seară de rugăciune în spiritul Emanoil și cu participarea a câteva zeci de credincioșii râvnitori.
Read More
March 27, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Externe

Emanoil pentru Viață

Emanoil pentru Viață, totul pentru tineri, nimic fără Dumnezeu.
Read More
March 17, 2022 / #ActivitățiEmanoil, #Spiritualitate

Paraclisul Tinereții – Abrud

Voluntarii Emanoil au fost prezenți în Țara Moților pentru o seară de rugăciune – Paraclisul Tinereții.
Read More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *